Dragoș Pîslaru: „Investițiile în apă vor avea un impact marginal asupra populației”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene subliniază că dezvoltarea infrastructurii de apă necesită investiții constante, însă scenariile analizate ar fi fost gândite pentru a limita impactul asupra cetățenilor.

Tema vine într-un context mai larg de scumpiri și presiuni financiare, generate de creșterea TVA, costurile mai mari ale energiei și carburanților, dar și de problemele bugetare ale statului, care afectează micii antreprenori. Oficialii explică că investițiile în apă sunt esențiale pentru sănătatea publică și pentru dezvoltarea durabilă, iar costurile nu vor fi transferate direct pe facturile populației.

„Avem nevoie de investiții în sectorul de apă și avem nevoie de o sursă de finanțare permanentă pentru aceste investiții. În acest moment, în scenariul despre care vă spuneam, cel cu impactul cel mai redus, impactul asupra populației este marginal. Asta vreau să subliniez. Dar, repet, cifrele aș vrea să le luați din surse oficiale, de la Ministerul Mediului. Însă, repet, pentru populație impactul este marginal”, a declarat Dragoș Pîslaru.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bursele europene au închis joi pe creştere, în timp ce cotaţia petrolului a rămas volatilă; Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei au menţinut dobânzile

Pieţele bursiere europene au închis pe creştere joi, în timp ce investitorii au evaluat evoluţiile din conflictul cu Iranul, rezultatele financiare ale companiilor şi...

Oana Țoiu anunță declasificarea alegerilor din 1990: „Declasificăm peste 5.000 de dosare diplomatice din primii ani de tranziție din arhivele MAE”

Ministra de Externe Oana Țoiu a anunțat joi seară, pe social-media, că MAE va declasifica, după mai mult de 30 de ani, mii de...

Acuzații grave în cazul accidentului în care un șofer de 77 de ani a intrat cu mașina în mai multe persoane, la un târg, iar o femeie a murit...

Una dintre victimele accidentului de la Mănăstirea, Călărași, unde un bărbat a intrat cu mașina în mai multe persoane, a murit la spital, din...

ULTIMA ORĂ