Clădirea Consulatului României, dintr-o zonă splendidă a orașului Bonn, situată chiar pe cursul râului Rin, arată ca după bombardament. La etajele superioare geamurile lipsesc, iar foliile de aluminiu din geam aduc mai degrabă a peisaj de clădire abandonată, decât a sediu consular. Și probleme de imagine nu se opresc aici. Gândul a fotografiat clădirea din Bonn și publică imaginile.
În preajmă , se înalță o biserică ortodoxă din lemn, unde mii de români din oraș au venit să ia lumină în noaptea de Înviere.
În spatele bisericii, se înalță și clădirea Consulatului României de la Bonn. Problemele consulatului nu s-ar opri numai la exterior. Mărturiile românilor umiliți, luate de Gândul chiar de la fața locului, sunt cutremurătoare.
Geamuri sparte și acoperite cu folii, scări crăpate, prin care au răsărit buruieni, garduri ruginite… E imaginea unei clădiri bântuite. Dar nu de fantome, ci de nepăsare. Tricolorul flutură a pagubă pe fațada înnegrită de timp și indiferență. Puțini și-ar imagina că în acest castel de groază muncește cineva. Dar serviciile consulare oferite sunt după chipul și asemănarea clădirii consulatului: groaznice.
Poveştile românilor din Bonn seamănă izbitor atunci când vorbesc despre motivul pentru care au părăsit România. Lipsa de respect a autorităților și umilința la care erau supuși în propria lor țară. Însă România de care ei au fugit, a venit după ei în Germania, sub forma consulatului de la Bonn.
„Suntem tratați ca niște câini”
Aceasta e mărturia românilor pe care i-am cunoscut în comunitatea din Ludenscheid. Oamenii ne-au povestit că au avut nevoie să scoată diverse acte, procuri sau alte documente şi cum nu au reuşit să îşi facă programare pe site, din cauză că se bloca programul şi aveau urgenţe, au fost nevoiți să vină direct la sediul consulatului. Aici, surpriză… Nu erau lăsați înăuntru fără programare.
„Ne-au ţinut la poartă, ca pe câini. Portarul ne-a închis uşa în nas, după ce ne-a întrebat dacă avem programare şi i-am spus că nu avem”, ne-a povestit un român aventura de la consulat.
Mărturiile românilor pe care i-am întâlnit sunt identice cu sutele de recenzii negative lăsate pe Google, la adresa consulatului.
N-ai programare? 50 de euro la portar…
Mai multe recenzii mărturisesc despre o „taxă de urgență” care le este cerută de paznicii consulatului, care nici măcar nu vorbesc limba română.
Foto: Recenzie Google
Viorel Vînătoru este român din Craiova și este de 10 ani în Germania. Nici el n-a scăpat de umilința de la consulat.
„Am întâmpinat probleme când s-a născut copilul cel mic şi trebuia să-i facem cerificatul de naştere. Nu reuşeam să prindem programarea. Luni de zile am încercat. Până la urmă am rezolvat-o, cu foarte mult chin, nopţi nedormite.
Mai bine încercăm să ne descurcăm singuri şi să luăm ca atare situaţia”, spune Viorel Vînătoru.
În vizită la Consulatul Groazei
Am mers la sediul Consulatului din Bonn, a doua zi după Paşti. Clădirea arată la fel de abandonat ca într-o zi de lucru. Pavajul din curte a făcut valuri și a fost cotropit de vegetație, gardurile sunt ruginite și se pot observa geamuri sparte acoperite cu folii.
Imaginile dezolante redau fidel un colț de Românie, în inima Germaniei. O Românie lipsită de speranță și perspectivă. Din fericire, la doar câțiva metri distanță de „consulatul groazei”, o altă Românie se ivește. Mai curată, mai bună, mai unită.
Foto: Parohia Sfinții Mucenici Ștefan, Cassius și Florentius din Bonn
Potrivit datelor oficiale, la 31 mai 2025 erau înregistrați oficial 909.539 de cetățeni români în Germania. Cei mai mulți români locuiesc în landurile Bavaria (München), Baden-Württemberg (Stuttgart) și Renania de Nord-Westfalia (Köln). O mică Românie împărțită în comunități, care se formează mai degrabă cu ajutorul bisericilor, decât cu ajutorul autorităților române.
Imagini: Parohia Învierea Domnului și Sfânta Parascheva din Lüdenscheid
Legat de starea clădirii consulatului, dar și despre calitatea serviciilor consulare oferite, am cerut un punct de vedere oficial şi din partea Ministerului Afacerilor Externe. Așteptăm și noi răspunsul, așa cum așteaptă și românii la poarta consulatului să-și rezolve problemele.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
USR spune că Oana Ţoiu repară ce s-a stricat în 20 de ani şi după cinci milioane de lei pierduţi
MAI MULT GANDUL.RO







