Reuters: UE va îndemna țările membre să reducă dependența de kerosen din Orientul Mijlociu și să crească importurile din SUA

UE va îndemna statele membre să-și reducă dependența de kerosen provenit din Orientul Mijlociu și să analizeze posibilitatea creșterii importurilor din SUA, a declarat o sursă, sub protecția anonimatului, pentru Reuters.

Aceste planuri nu au fost anunțate anterior și sunt încă în curs de a fi conturate într-o variantă finală. Ele vor pune un accent mai mare pe autosuficiență și reziliență prin intermediul combustibilului aviatic durabil (SAF) sau al combustibililor sintetici.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat planurile de a prezenta săptămâna viitoare un răspuns la criza energetică, incluzând măsuri privind combustibilii pentru avioane, însă nu a făcut mențiuni concrete care să confirme informația prezentată de Reuters.

Ce îndrumări ar urma să includă planul UE

Recomandările UE vor sublinia limitările blocului în ceea ce privește creșterea producției interne de combustibil pentru avioane și vor oferi îndrumări cu privire la modul de gestionare a potențialelor penurii, a mai spus sursa pentru Reuters.

În plus, planul UE va include și îndrumări pentru companiile aeriene cu privire la gestionarea problemelor în cazul penuriei de combustibil, cum ar fi pierderea sloturilor aeroportuare din cauza anulărilor și a regulii UE anti-tankering, menită să împiedice avioanele să încarce combustibil suplimentar în locații ieftine.

Joi, Agenția Internațională pentru Energie, prin vocea directorului Fatih Birol, a avertizat că Europa ar putea să se confrunte cu penurie de kerosen în aproximativ șase săptămâni, pe fondul blocajelor din aprovizionarea globală cu energie.

Birol a calificat în repetate rânduri situația energetică actuală drept „cea mai mare criză energetică cu care ne-am confruntat vreodată”.

Între timp, vineri, Iranul a anunțat redeschiderea Strâmtorii Ormuz, după un armistițiu de zece zile între Israel și Liban anunțat joi de președintele american Donald Trump.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Investiții de 3,5 miliarde de euro în energie și gaze, negociate la Washington

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat sâmbătă că a avut la Washington o serie de întâlniri cu reprezentanți ai mai multor structuri privind finanțarea...

Investiții de 3,5 miliarde de euro în energie și gaze, negociate la Washington

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat sâmbătă că a avut la Washington o serie de întâlniri cu reprezentanți ai mai multor structuri privind finanțarea...

Predoiu le mulțumește vameșilor când nu iau șpagă. „Astfel de exemple trebuie recunoscute”

Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, le mulțumește vameșilor că „au refuzat categoric o sumă de bani oferită pentru a evita aplicarea legii”. Oficialul...

ULTIMA ORĂ