Canabis cultivat și prelucrat în laborator în București și 4 județe. Intervin mascații

Procurorii DIICOT au făcut marți 17 percheziții în București și pe raza județelor Ilfov, Ialomița, Argeș și Vâlcea, acțiune numită „1 Mai”, ce a vizat un grup de 12 persoane cu vârste cuprinse între 24 și 51 de ani.

Potrivit anchetei, pe parcursul anului trecut „șase dintre inculpați au constituit, în municipiul București, o grupare de criminalitate organizată, având ca scop obținerea unor importante sume de bani din producția și vânzarea de droguri pe piața internă din România”, urmând ca la sfârșitul anului să li se alăture alte patru persoane (trei femei și un bărbat), cu scopul de vânzare și producere de substanțe interzise.

Gruparea avea scopul de maximizare a profitului, pentru a îl investi înapoi în producerea și procurarea de droguri. Ei procurau droguri de risc și mare risc atât din afara țării cât și din țară, iar în localitățile Movilița (jud. Ialomița) și Topoloveni (jud. Argeș) au cultivat canabis în mai multe locații. De asemenea, cinci dintre ei au înființat și un laborator clandestin, unde produceau hașiș și ulei de canabis.

Comenzi online cu droguri tip „vape”

Tot din cercetările realizare de anchetatori, reiese că „în perioada noiembrie 2025- aprilie 2026 , doi dintre inculpați au inițiat, în mai multe rânduri, comenzi online pentru achiziționarea unor dispozitive tip „vape” conținând droguri de risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în scopul comercializării ulterioare. Cei doi au procurat din Spania, Italia și Franța și introdus pe teritoriul României, în perioada noiembrie 2025 – martie 2026, diferite cantități de rezină de canabis, 500 vape-uri cu conținut de THC, Delta-8-THC-O-acetat și Delta-9-THC-O-acetat și peste 24 kilograme jeleuri conținând THC, delta-8-THC și CBD, disimulate în 7 colete”. Toate aceste substanțe au fost confiscate de către DIICOT.

Cantitățile de canabis, reținute de DIICOT

În urma perchezițiilor, au fost „găsite și ridicate circa 14,2 kilograme canabis, 1,4 kilograme rezină de canabis, 1 kilogram cocaină, 90 grame ciuperci halucinogene, peste 480 sticluțe lichid Isolate CBD Oil, în diferite concentrații, mai multe plicuri conținând semințe de canabis, grindere, cântare electronice de precizie, dispozitive de stocare a datelor și dispozitive GPS”, precum și „două culturi de canabis, indoor, prima formată din 161 plante cu tulpini și inflorescențe parțial uscate și 143 de plante imature verzi și o alta cu 176 de plante în diverse stadii de dezvoltare”.

Anchetatorii au reținut și sume de bani, „173.500 lei, 12.410 euro și 500 dolari, 9 portofele electronice cu monede virtuale în valoare de 35.000 euro”.

Miercuri, a fost sesizat Tribunalul București, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Victor Ponta: AUR ar putea lua președinția Senatului cu susținerea PSD

Fostul premier Victor Ponta a oferit câteva scenarii ale deznodământului actualei crize politice, declanșată de retragerea miniștrilor PSD din cadrul guvernării. Politicianul anticipează că...

Victor Ponta: AUR ar putea lua președinția Senatului cu susținerea PSD

Fostul premier Victor Ponta a oferit câteva scenarii ale deznodământului actualei crize politice, declanșată de retragerea miniștrilor PSD din cadrul guvernării. Politicianul anticipează că...

Rusia vrea să taie total petrolul spre Germania: presiune directă asupra principalului furnizor de arme pentru Ucraina

Rusia intenționează să oprească exporturile de petrol din Kazahstan către Germania începând cu 1 mai, au relatat Reuters și Financial Times, citând surse. 

ULTIMA ORĂ