Ciucu avertizează că PNL riscă „să se ducă după PNȚCD” dacă îl schimbă pe Bolojan

Primarul general al Capitalei și prim-vicepreședinte PNL, Ciprian Ciucu, a declarat, miercuri, la Digi24, că liberalii își asumă guvernarea până în momentul în care actualul Executiv va cădea în Parlament.

„Noi vom administra țara până în momentul în care acest guvern va fi picat printr-o moțiune în Parlament. Deci până atunci ne asumăm”, a spus Ciucu.

Acesta a avertizat că, în cazul în care PSD va susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, PNL nu va mai putea avea încredere în social-democrați.

„Dar când va veni moțiunea, dacă PSD va pica acest guvern, noi nu mai avem cum să avem încredere în PSD. Încrederea se câștigă greu, se pierde foarte ușor. Iar PSD ne-a pierdut încrederea de foarte mult timp”, a afirmat Ciucu.

Ciucu a avertizat că „șantajul PSD” pentru înlocuirea lui Ilie Bolojan ar afecta identitatea PNL.

„În momentul în care vom ceda șantajului PSD de a renunța la propriul nostru președinte ales pentru poziția de prim-ministru, noi vom deveni brelocul PSD. Și acest partid își va pierde credibilitatea, identitatea și sufletul. Și se va duce după PNȚCD. Pentru mine este important ca Partidul Național Liberal, care are oameni competenți și are și mulți oameni integri, să știți, să meargă mai departe chiar și din opoziție. Pentru a fi o alternativă la ceea ce se conturează astăzi în spațiul politic”, a mai spus Ciucu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, spune că a primit o citaţie în Rusia în care este menţionat ca „suspect”

Pavel Durov, fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, a declarat miercuri că a primit o citaţie în Rusia, trimisă la o adresă veche, în care...

Medicul Lorelei Nassar: Aplicarea intempestivă a unor forţe ortodontice şi gândirea incorectă a cazului pot genera dureri în articulaţie, dureri de cap

Intervenţiile agresive, intempestive şi gândite incorect cu aparat ortodontic asupra unui pacient pot crea probleme mai multe şi mai mari decât cele cu care...

Hidroelectrica a obţinut finanţare nerambursabilă de peste 43 milioane lei pentru proiectul de stocare cu baterii la Porţile de Fier II

Hidroelectrica a semnat contractul pentru o finanţare nerambursabilă în valoare de 43,37 milioane de lei, obţinută prin Fondul pentru Modernizare, pentru cel mai amplu...

ULTIMA ORĂ