Parteneriat între MAE și COSR pentru „Anul Nadia Comăneci”. Peste 200 de documente vor fi făcute publice

În cadrul colaborării, peste 200 de documente diplomatice inedite despre Nadia Comăneci au fost predate COSR și urmează să fie făcute publice.

„Dincolo de medalii, succesul Nadiei Comăneci a lăsat în urmă o moștenire diplomatică uriașă. Arhivele Diplomatice ale MAE au scos la lumină peste 200 de documente – rapoarte, telegrame și interviuri din perioada 1975–1989 – care arată cum lumea întreagă a început să privească România cu admirație datorită performanțelor gimnastei noastre. Aceste file de istorie vor fi acum împărtășite publicului, prin colaborarea MAE cu COSR”, a transmis MAE într-un comunicat.

Oana Țoiu: „Un capital simbolic excepțional pentru România”

Oana Țoiu a subliniat că parteneriatul vizează valorificarea moștenirii simbolice a Nadiei Comăneci în sprijinul imaginii României.

„Nadia Comăneci este, poate, cel mai cunoscut nume românesc de pe planetă, iar performanța ei reprezintă un capital simbolic excepțional pentru România. Parcursul său continuă să inspire și să definească standarde de excelență atât în România cât și în lume, iar prin acest parteneriat, ne propunem ca povestea ei să nu rămână doar în arhive, ci să devină un sprijin real pentru imaginea noastră în lume. Sportul este un limbaj universal și România are de câștigat din promovarea poveștilor și documentelor mai puțin cunoscute. În calitatea sa de consul general onorific al României la Norman, Oklahoma, Nadia Comăneci contribuie și azi constant la promovarea imaginii României și la consolidarea comunității românești din SUA, iar exemplul său confirmă relevanța diplomației sportive ca instrument de politică externă”, a declarat Oana Țoiu.

La rândul său, Mihai Covaliu a evidențiat colaborarea constantă dintre MAE și COSR și rolul diplomației sportive „ca punte de dialog, cooperare și promovare a valorilor universale”.

Parteneriatul se înscrie într-o colaborare mai amplă între MAE și COSR, care include proiecte precum organizarea „Casei României” la Ambasada României din Paris, cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2024, dar și implicarea MAE în pregătirea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediția de iarnă, Brașov 2027.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Prințul Harry a mers într-o zonă minată din Ucraina, exact cum a făcut mama sa, prințesa Diana, acum 30 de ani în Angola

Prințul Harry a efectuat o vizită neanunțată de două zile în Ucraina, unde s-a întâlnit cu oamenii afectați de război și a vorbit cu...

Medicamentul pentru colesterol care a șocat oamenii de știință: ar putea influența procesul de îmbătrânire

Cercetarea, publicată în revista Pharmacological Research, arată că medicamentul îmbunătățește aspecte cognitive, precum memoria și învățarea, dar și capacitatea inimii de a pompa sângele...

FCSB câștigă clar cu Petrolul, 3-1, în primul meci după plecarea lui Rădoi

Gazdele au deschis scorul în minutul 16, când Florin Tănase a transformat un penalty cu o „scăriță”. În minutul 28, Octavian Popescu a majorat diferența. FCSB...

ULTIMA ORĂ