Incidentul cu drone din Galați: DSU confirmă că drona are încărcătură explozivă

„Ca o informație de ultim moment pe care am și transmis-o către reprezentanții mass-media, în acest moment, din informațiile pe care le am de la colegii din teren, se confirmă încărcătura explozivă pe bucățile de dronă”, a spus Bogdan Toma, purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Situații de Urgență, într-o intervenție la Digi24. 

Oficialul a mai anunțat că prioritate autorităților este evacuarea populației din zona afectată. „În aceste momente toate acțiunile noastre ale echipajelor operative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar și ale colegilor din celelalte instituții, vorbind aici și de Ministerul Apărării Naționale, se concentrează pe evacuarea persoanelor din zonă. Această operațiune este una preventivă. Evacuăm populația, după care, în colaborare cu celelalte instituții responsabile pe acest tip de risc, se vor lua măsurile care sunt necesare”, mai declară Toma. 

Declarațiile vin pe fondul celui mai grav incident cu drone de la începutul Războiului din Ucraina. În noaptea de vineri spre sâmbătă, resturi de dronă s-au prăbușit în Galați în zona Bariera Traian. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Uniunea Europeană spune că e de ajuns și vrea să promoveze E20: benzina care promite să reducă prețurile la combustibili

Cum există o oarecare incertitudine în jurul viitorului automobilului, combustibilii tradiționali continuă să-și caute locul în fața creșterii și dezvoltării electrificării. Reglementările europene joacă...

Proiect depus în Parlament: reguli noi în Codul rutier pentru formarea „culoarului de salvare” în trafic

Forma actuală a Codului rutier nu stabilește clar ce trebuie să facă șoferii în condiții de ambuteiaj sau trafic intens pentru a facilita trecerea...

Digi i-a lăsat din nou pe spanioli fără acces la rețea: problema ar fi legată de acordul cu Telefónica

Clienții operatorului de telecomunicații Digi Communications din Spania au avut parte, vineri la prânz, de o întrerupere generalizată a serviciului de apeluri vocale. Problema...

ULTIMA ORĂ