Premierul Keir Starmer a discutat cu președintele Donald Trump redeschiderea Strâmtorii Ormuz

„Liderii au discutat despre nevoia urgentă de a relua circulația transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz, având în vedere consecințele grave pentru economia globală și costul vieții pentru cetățenii Regatului Unit și din întreaga lume”, se arată în comunicatul de presă emis de biroul premierului britanic, citat de Reuters

„Prim-ministrul a împărtășit cele mai recente progrese înregistrate în cadrul inițiativei sale comune cu președintele Emmanuel Macron de restabilire a libertății de navigație”, continuă comunicatul. 

Anterior, Keir Starmer a declarat că Franța și Regatul Unit sunt pregătite să lanseze o misiune militară defensivă „de îndată ce condițiile vor permite”, cu scopul de a proteja rutele maritime din zonă. 

În decursul lunii aprilie, Strâmtoarea Ormuz a fost redeschisă în urma unui armistițiu între SUA și Iran, însă a fost închisă la loc din cauza blocadei navale americane din regiune. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

MApN va colabora cu o parte din firmele care au participat la exercițiul Eastern Phoenix

„Specialiștii Armatei Române au urmărit care sunt caracteristicele tehnice ale produselor pe care le-am văzut. Au observat cum lucrează aceste produse și ce sunt capabile...

Chelsea se califică în finala FA Cup după o victorie la limită în fața lui Leeds

Formația antrenată interimar de Calum McFarlane după plecarea lui Liam Rosenior a câștigat partida, grație unei reușite semnate de Enzo Fernandez în minutul 23.  În...

Dezastrul de la Cernobîl, la 40 de ani: orașe abandonate, mii de morți și un sarcofag uriaș care ține radiațiile sub control

S-au împlinit 40 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii. O explozie și un incendiu au spulberat pe 26...

ULTIMA ORĂ