Care este stadiul contractului prin care Romgaz ar urma să preia combinatul Azomureș? Toți pașii până la finalizarea efectivă a tranzacției

Oficialii Romgaz estimează că proiectul hotărârii de aprobare a contractului privind preluarea Azomureș va fi supus votului decisiv în Adunarea Generală a Acționari (AGA) ce va fi programată în iunie, potrivit surselor exclusive ale Mediafax.

Conducerea Romgaz anunțase miercuri, printr-o informare la Bursa de Valori București, că a ajuns la un acord cu oficialii Azomureș privind termenii tranzacției la finalizarea căreia ar urma să preia combinatul chimic din Târgu Mureș, prin transfer de afacere.

„Acordul de principiu reflectă înțelegerea comercială la care au ajuns părțile asupra principalelor elemente ale tranzacției, inclusiv asupra structurii acesteia, a prețului și a mecanismelor comerciale aferente perioadei dintre semnarea contractului și finalizarea efectivă a tranzacției. Părțile vor continua demersurile necesare pentru finalizarea negocierilor în vederea semnării unui contract aferent tranzacției, pe baza termenilor agreați în principiu”, se arata în comunicatul de miercuri semnat de directorul general, Răzvan Popescu, director general adjunct, Aristotel Marius Jude, și directorul economic, Gabriela Trâmbițaș.

Romgaz, cel mai mare producător național de gaze naturale și operatorul celui mai mare depozit de înmagazinare a gazelor, dar și producător și furnizor de energie electrică, este o companie controlată de statul român, care deține, prin Ministerul Energiei, pachetul majoritar de acțiuni (70,0071%). Compania este listată la Burse de Valori București și are o cotă de peste 52% din producția națională de gaze naturale.

Urmează alte două avize

Proiectul de hotărâre a AGA va fi întocmit în cazul în care se concretizează actualul plan anunțat de conducerea executivă a companiei de stat.

Potrivit informării de miercuri de la Bursa de Valori București, executivii Romgaz estimează că finalizarea negocierilor și obținerea avizului Consiliului de Administrație Romgaz pentru semnarea contractului aferent tranzacției vor avea loc cel mai târziu până la finalul lunii mai 2026.

Astfel, potrivit surselor exclusive ale Mediafax, timpul era prea scurt pentru a intra pe ordinea de zis a AGA programată pentru 29 mai, pentru care s-a publicat deja convocatorul, dar care putea fi completat, în anunmire condiții, până inclusiv pe 14 mai 2026, ora 15:30 (ora României).

Conform legii, tranzacția, odată aprobată de acționari, va fi notificată Consiliului Concurenței, dar și Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEID), aflată sub umbrela Cancelariei premierului.

Numai după obținerea celor două avize, tranzacția este considerată finalizată.

„Acordul de principiu dintre Romgaz și Azomureș înseamnă menținerea în funcțiune a celei mai mari capacități industriale din acest domeniu. Preluarea efectivă se va face în următoarele 3-4 luni, după obținerea tuturor aprobărilor”, estima premierul și ministrul Energiei interimar, Ilie Bolojan, după anunțul de miercuri de la BVB.

De amintit că CEID a trecut recent printr-un proces de reașezare a activității, atât pentru o eficientizare a activității, prin scurtarea termenelor de analiză și a tranzacțiilor analizate, dar și o mai bună punere în acord cu cadrul european privind securitatea economică. Prin această modificare, CEID analizează tranzacțiile cu o valoare de peste 5 milioane de euro, față de CEISD, unde ajungea în analiză investițiile notificate de peste 2 milioane de euro.

Traseul acordului

Anunțul din 6 mai venea după ce, la jumătatea lunii ianuarie, discuțiile ajunseseră într-un impas.

Conducerea Romgaz a atras atunci atenția responsabililor combinatului Azomureș că informarea de presă transmisă de aceștia marți privind lipsa unei oferte angajante nu va putea să o sensibilizeze astfel încât să ofere un preț peste evaluările sale pentru această tranzacție.

Cumpărarea celui mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară, parte a grupului elvețian Ameropa din 2012, este una dintre investițiile avute în vedere de Romgaz ca parte a strategiei de diversificare a activității, după ce contractul pentru serviciile de consultanță în acest sens a fost semnat în iulie 2025.

Potrivit datelor oficiale, platforma industrială, situată în Târgu Mureș, se întinde pe o suprafață de 100 de hectare și cuprinde un complex de instalații de producere a îngrășămintelor pentru agricultură – NPK, azotat de amoniu, nitrocalcar, uree granulată – și a unor produse industriale – melamină, uree tehnică, apă amoniacală, acid azotic și altele.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Focarul de hantavirus se extinde: Spania anchetează un caz suspect legat de nava MV Hondius

Femeia din Spania prezintă simptome respiratorii ușoare și a fost transferată la un spital din orașul Alicante. Rezultatele testelor sunt așteptate în 24-48 de...

Imperiul imobiliar al Ministerului de Externe: MAE deține 200 de clădiri și terenuri în străinătate. Cât valorează

Valoarea imobilelor aflate în proprietatea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), majoritatea în afara ţării, a fost actualizată cu evaluatori specializaţi şi este estimată la aproximativ...

Ordonanța care viza „băieții deștepți” din energie nu poate fi publicată în Monitorul Oficial după căderea Guvernului Bolojan

Proiectul de ordonanță de urgență adoptat de Guvernul Bolojan în 5 mai, care prevedea reguli mai dure pentru investitorii din energie ce blochează capacitate...

ULTIMA ORĂ