Cel mai recent sondaj Eurobarometru scoate la iveală o realitate dureroasă: îngrijorările privind costul vieții domină agenda publică a românilor. Astfel, potrivit datelor culese, 70% dintre participanții la sondaj critică economia națională.
În același timp, 41% dintre români consideră inflația ca fiind cea mai gravă problemă națională.
Românii, nemulțumiți de țara lor
Eurobarometrul 2026 a fost publicat în aceste zile. La sondaj au luat parte cetățeni din toate țările membre ale UE, inclusiv România. Au fost chestionați 1054 de români, în perioada 12-31 martie.
Datele din piață arată faptul că românii sunt considerabil mai nemulțumiți de situația economică națională decât media înregistrată la nivelul UE. 29% dintre români consideră situația economiei naționale ca fiind „bună”, în timp ce 70% o califică drept „rea”. La nivelul UE, percepția este ceva mai echilibrată, cu 38% opinii pozitive și 60% negative, scrie Mediafax.
Legat de situația financiară a fiecărei gospodării, doar 54% dintre românii care au participat la sondaj s-au declarat mulțumiți. Media UE este de 75%. Mai departe, 48% dintre români cred că anul viitor se va înrăutăți situația economică a țării.
Participanții au fost întrebați și care sunt primele două probleme ale țării din care provin. Aici, rezultatele obținute arată diferențe în percepția românilor față de ceilalți cetățeni din UE. Concret, 41% dintre români au menționat că prețurile în creștere și inflația reprezintă principala grijă, pe locul al doilea fiind cea privind situația economică generală (27%).
Câți români au o imagine pozitivă despre UE
Pe de altă parte, românii au o viziune relativ optimistă asupra Uniunii Europene. 44% dintre ei proiectează o imagine pozitivă a UE (45% este media europeană), iar 61% se declară optimiști cu privire la viitorul Uniunii Europene (60%, media europeană).
Mai departe, Eurobarometrul arată că românii au mai multă încredere în Uniunea Europeană (48%) decât în propriul Guvern (31%) sau Parlament (25%).
Referitor la principalele probleme cu care se confruntă UE în prezent, percepția românilor arată următorul clasament: conflictul din Orientul Mijlociu (24%), situația internațională (17%) și războiul din Ucraina (17%).
Datele mai arată că sprijinul pentru Ucraina rămâne majoritar, însă cifrele diferă dacă ne uităm separat la sprijinul privind echipamentul militar și la ajutorul umanitar. 56% dintre românii chestionați aprobă sprijinul financiar și umanitar pentru Kiev (față de 75% în UE). În privința finanțării de echipamente militare pentru Ucraina, 45% dintre români sunt de acord cu acest lucru, față de 56% media UE.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
MAI MULT GANDUL.RO





