Axios: După eforturile Pakistanului, Qatarul preia rolul de mediator în negocierile SUA-Iran. „Casa Albă îi consideră deosebit de eficienți“

Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, și trimisul Casei Albe, Steve Witkoff, s-au întâlnit, sâmbătă, la Miami cu prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman al-Thani. Cei trei au discutat despre un posibil acord de încheiere a războiului cu Iranul, au declarat mai multe surse pentru Axios.

Conform publicației, SUA și Iranul continuă să discute un memorandum de o pagină, care ar trebui să consolideze încetarea războiului și să creeze o bază pentru negocieri detaliate ulterioare. Qatar joacă un rol important de intermediar în spatele scenei.

Deși Pakistanul a fost mediatorul oficial între SUA și Iran încă de la începutul conflictului, qatarezii au acționat în culise, precizează sursa citată.

Casa Albă îi consideră deosebit de eficienți în negocierile cu Iranul, afirmă oficialii americani.

Al-Thani s-ar fi întâlnit, vineri, la Washington cu vicepreședintele american Vance. Ar fi trebuit să se întoarcă imediat la Doha, dar și-a schimbat planurile și s-a îndreptat spre Miami pentru negocieri, a declarat una dintre surse.

În timpul șederii sale la Miami, l-a sunat pe ministrul saudit de externe pentru a discuta despre eforturile de mediere, a precizat sursa.

Potrivit Axios, întâlnirea s-a concentrat asupra pașilor necesari pentru încheierea unui memorandum de înțelegere care să pună capăt războiului.

Una dintre surse a declarat că Pakistanul, Qatarul Egiptul, Turcia și Arabia Saudită colaborează pentru a promova încheierea unui acord. „Mediatorii îndeamnă ambele părți să dea înapoi și să se concentreze pe ajungerea la un acord.”

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Marco Rubio, omul care calmează apele după Donald Trump. Secretarul de stat se declară „un susținător puternic al NATO”

Cine cedează primul în Strâmtoarea Ormuz? Serviciile secrete americane spun că Iranul poate rezista luni bune blocadei Statelor Unite

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Radu Oprea, răspuns pentru Oana Gheorghiu în scandalul banilor pierduți din PNRR: „PNL era la conducere când Comisia a suspendat 330 de milioane de €”

Ștefan Radu Oprea, fost secretar general al Guvernului, o confruntă pe vicepremierul Oana Gheorghiu, în scandalul pierderii a aproape 200 de milioane de euro...

Dosar penal deschis de poliţiştii din Bucureşti, după ce un bărbat ar fi încercat să-şi înece câinele în Parcul Tineretului / Animalul nu ar fi fost lasă să iasă...

Poliţiştii din Bucureşti au deschis un dosar penal şi fac cercetări, după ce un bărbat ar fi încercat să-şi înece câinele în Parcul Tineretului....

„Flamingo roz în tutu fluorescent”: O asociaţie depune plângere împotriva lui Elon Musk după insultele aduse magistraţilor francezi

Asociaţia Stop Homophobie a depus sâmbătă la Paris o plângere împotriva lui Elon Musk, după ce acesta i-a insultat pe X pe magistraţii francezi...

ULTIMA ORĂ