Nava de croazieră afectată de focarul de hantavirus a ajuns în Tenerife. Pasagerii sunt considerați contacte cu risc ridicat

Navă de croazieră MV Hondius, afectată de focarul de hantavirus, a ajuns în Tenerife, pentru evacuarea și testarea pasagerilor, transmite Mediafax. Mai multe persoane de la bord s-au îmbolnăvit, iar trei au murit, la bordul navei din cauza virusului.

Nava de croazieră lovită de focarul de hantavirus a ajuns duminică dimineață în apropierea portului Granadilla din Tenerife, potrivit Reuters.

Vasul urmează să ancoreze pentru evacuarea pasagerilor și a unei părți a echipajului.

Pasagerii se vor întoarce spre țările de origine, doar după testare

Autoritățile spaniole au anunțat că pasagerii, care nu prezintă simptome de infectare, vor fi testați pentru a se confirma că rămân asimptomatici. Ulterior, aceștia vor fi transportați la țărm cu ambarcațiuni de mici dimensiuni.

După debarcare, pasagerii vor fi transferați cu autobuze izolate către aeroportul principal al insulei spaniole, aflat la aproximativ 10 minute distanță, de unde vor pleca spre țările lor de origine.

Pasagerii de la bordul MV Hondius, considerați contacte cu risc ridicat

Agenția europeană de sănătate publică a transmis sâmbătă seara, în cadrul consultanței științifice rapide, că toți pasagerii aflați la bordul navei MV Hondius sunt considerați contacte cu risc ridicat, ca măsură de precauție.

Potrivit autorităților spaniole, evacuarea este programată să înceapă între orele 7:30 și 8:30 dimineața (06:30-07:00 GMT). Oficialii guvernamentali au precizat sâmbătă că cetățenii spanioli vor debarca primii, iar persoanele de alte naționalități vor coborî ulterior, în grupuri organizate.

Treizeci de membri ai echipajului vor rămâne la bordul navei, care își va continua drumul către Țările de Jos, unde urmează să fie dezinfectată.

MV Hondius a plecat miercuri spre Spania

Nava a plecat miercuri spre Spania de pe coastele Capului Verde, după ce Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană au cerut autorităților locale să gestioneze evacuarea pasagerilor în urma depistării focarului de hantavirus.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a ajuns sâmbătă seara în Tenerife, în Insulele Canare, alături de miniștrii spanioli ai internelor și sănătății, dar și de ministrul politicii teritoriale, pentru a coordona sosirea navei.

Trei persoane au murit la bordul navei din cauza hantavirusului

OMS a anunțat vineri că opt persoane s-au îmbolnăvit, dintre care trei au murit, un cuplu olandez și un cetățean german. Potrivit organizației, șase dintre persoanele afectate au fost confirmate cu virusul, iar alte două sunt considerate cazuri suspecte.

Hantavirusul se transmite, de regulă, prin intermediul rozătoarelor, însă în situații rare poate fi transmis și de la om la om.

OMS a precizat că riscul pentru populația globală rămâne unul destul de scăzut, însă pentru pasagerii și echipajul navei nivelul de risc este considerat moderat.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Hantavirus: Pasageri de pe nava MV Hondius, ancorată în Tenerife, transportați acasă cu zbor medical

Cinci cetățeni francezi aflați la bordul navei MV Hondius, afectată de un focar de hantavirus, vor fi repatriați în Franța „astăzi prin zbor medical”,...

Bulgaria a introdus primele reguli de telemedicină. Consultațiile medicale la distanță, restricționate sever

Noile reguli care guvernează consultațiile la distanță între pacienți și medicii de familie au intrat în vigoare în Bulgaria, schimbând semnificativ modul în care...

Ilie Bolojan, mesaj de Ziua Independenţei Naţionale a României: Provocarea este o funcţionare mai bună a instituţiilor şi a administraţiei, eficientă şi corectă pentru toţi cetăţenii săi/ Independenţa câştigată...

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Independenţei Naţionale a României în care apreciază că provocarea perioadei acuale este de...

ULTIMA ORĂ