Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European: Tinerii să întrebe politicienii de ce fac politică

Vicepreședintele Parlamentului European spune că România trebuie să învețe să folosească mai bine fondurile europene și vorbește despre importanța contactului direct cu cetățenii. Totodată, Victor Negrescu explică ce calități consideră esențiale pentru un om și transmite un sfat tinerilor care își doresc o carieră la Bruxelles.

INTERVIU

Reporter: Numele complet.
Victor Negrescu: Victor Negrescu.

Reporter: Studii și funcția actuală.
Victor Negrescu: Doctorat, MBA, Științe Politice, în prezent vicepreședinte al Parlamentului European.

Reporter: Numiți trei politicieni pe care îi admirați.
Victor Negrescu: Constantin Titel Popescu, Barack Obama și Antonio Costa.

Reporter: Un mit despre politicieni care vă deranjează.
Victor Negrescu: Că nu fac nimic. E fals!

Politicienii pe care nu i-ar vota niciodată

Reporter: Ce vă enervează cel mai tare în Parlamentul European?
Victor Negrescu: Lipsa de contact cu cetățenii, de aceea eu am inițiat proiecte pilot prin care, în mod concret, acționez la firul ierbii.

Reporter: Numiți trei politicieni pe care nu i-ați vota niciodată.
Victor Negrescu: Viktor Orban, Vladimir Putin și Hitler.

Reporter: Care e diferența cea mai importantă dintre vicepreședintele unui parlament și un europarlamentar?
Victor Negrescu: Vicepreședintele are mai multă influență, a fost deja votat de foarte mulți eurodeputați. Putem schimba lucrurile în bine pentru români.

PNRR-ul, explicat pe scurt

Reporter: Dacă ați explica pe scurt ce e PNRR unui licean, cum ați face-o?
Victor Negrescu: Bani europeni pentru dezvoltare și pentru a obține acești bani, trebuie să facem reforme.

Reporter: Cum i-ați schimba părerea unui tânăr care crede că toți politicienii sunt la fel, în 20 de secunde?
Victor Negrescu: Păi o să îl provoc pe tânăr să întrebe toți politicienii de ce fac politică. Răspunsul va demonstra dacă politicianul merită încrederea lui.

Reporter: România a pierdut sau a câștigat mai mult din UE până acum?
Victor Negrescu: A câștigat. A câștigat bani europeni, a câștigat în ceea ce înseamnă drepturi, a câștigat în ceea ce înseamnă justiție și facem parte dintr-o comunitate cu valori comune.

Fondurile europene în emoji-uri

Reporter: Ce gest mic al unui om vă spune cel mai mult despre caracterul lui?
Victor Negrescu: Modul în care se comportă cu ceilalți. Bunul-simț este important.

Reporter: Dacă ați descrie relația României cu fondurile europene folosind doar emoji-uri, ce emoji-uri ați folosi?
Victor Negrescu: Un smiley face cu semnul întrebării, adică suntem bucuroși că avem fonduri europene, însă trebuie să învățăm să le folosim mai bine.

Reporter: Alături de ce personalitate din toate timpurile v-ar plăcea să luați prânzul?
Victor Negrescu: Alexandru Ioan Cuza.

Cum percepe greșit România banii europeni

Reporter: Ce nu înțelege România despre banii europeni pe care îi are la dispoziție?
Victor Negrescu: România nu înțelege că banii europeni nu sunt un scop în sine, sunt o modalitate pentru a dezvolta România și banii trebuie să fie accesibili pentru toți.

Reporter: Bruxelles sau București, unde e mai greu să fii om cumsecade?
Victor Negrescu: Păi trebuie să fii cumsecade peste tot. Și la București, și la Bruxelles, și la mine la Alba Iulia.

Reporter: Ce v-a surprins cel mai tare când ați devenit vicepreședinte al Parlamentului European?
Victor Negrescu: Că nimeni nu s-a luptat pentru români, așa că am cerut din start să avem și români în funcții importante în Parlamentul European și am reușit să obțin acest lucru.

Mesajul pentru tinerii români

Reporter: Un sfat pentru un tânăr român care vrea să facă carieră la Bruxelles.
Victor Negrescu: Să aibă curaj și să insiste în această direcție. Avem foarte mulți români tineri care au performat la Bruxelles.

Reporter: Ce vreți ca oamenii să spună despre dumneavoastră când nu sunteți în cameră?
Victor Negrescu: Ne place, nu ne place, omul a muncit și e bun profesionist.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ciprian Ciucu, întâlnire cu ambasadorul american Darryl Nirenberg: SUA se pot baza pe noi, rămânem una dintre ţările filoamericane

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a întâlnit cu Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România, el afirmând că mesajul său este fără echivoc, şi anume că...

Ciprian Ciucu, întâlnire cu ambasadorul american Darryl Nirenberg: SUA se pot baza pe noi, rămânem una dintre ţările filoamericane

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a întâlnit cu Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România, el afirmând că mesajul său este fără echivoc, şi anume că...

Liga Campionilor: Nu va exista Fan Zone la Paris pentru finala dintre PSG şi Arsenal Londra

Primarul Parisului, Emmanuel Gregoire, a anunţat luni că proiectul unui Fan Zone parizian pentru finala Ligii Campionilor, dintre PSG şi Arsenal Londra, nu va...

ULTIMA ORĂ