Fosta purtătoare de cuvânt (2019-2021) a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Yulia Mendel, i-a acordat un interviu lui Tucker Carlson, fost prezentator de la Fox News și un proeminent jurnalist naționalist conservator. În materialul publicat seara trecută, Yulia Mendel declară că Zelenski s-ar afla în spatele „multor scheme de spălare de bani“.
„Când vorbesc despre Zelenski, sunt un cunoscător al situației, un om din interior. Am vorbit cu foarte mulți oameni care au lucrat pentru el sau chiar cu cei care lucrează pentru el în prezent. Și, ca să fiu clară, cred că el se află în spatele multor scheme de spălare de bani.“, afirmă Yulia Mendel.
Fosta purtătoare de cuvânt începe să povestească apoi despre un „prieten“ care a fost selectat pentru un post de ministru.
„Am un prieten care a fost selectat pentru postul de ministru al Politicilor Sociale în timpul invaziei de amploare. A fost contactat și mi-a spus că era unul dintre cei cinci candidați și că urma să fie intervievat de Zelenski și de domnul Yermak, pe atunci șef de cabinet al președintelui Zelenski.
I s-a spus că, în timpul interviului, va trebui să propună scheme de spălare de bani, astfel încât acestea să fie finanțate de Ministerul Politicii Sociale. Iar Ministerul Politicii Sociale este ministerul responsabil de pensii.
Deci, când vorbim despre acei pensionari nevoiași și știind că Zelenski însuși aprobă schemele de spălare de bani — este el vinovat? Aș vrea ca publicul tău să răspundă la această întrebare. Înțelegi disperarea mea?“
Reamintim că Andrii Yermak și Volodimir Zelenski se cunosc dinaintea mandatului de președinte al lui Zelenski. Yermak, avocat și producător de film, a început colaborarea cu Zelenski în cadrul studioului Kvartal 95, pentru care oferea asistență juridică. Atunci când Zelenski a câștigat alegerile în 2019, Yermak a fost numit consilierul său pe probleme de politică externă. A fost însărcinat cu primul schimb de prizonieri cu Rusia, de la invazia inițială a Crimeei, în 2014. De asemenea, se ocupa de mjiloacele de comunicare cu SUA, scrie Euronews.
Scena politică de la Kiev a fost zguduită, anul trecut, de o anchetă amplă, care l-a determinat pe fostul consilier principal și mâna dreaptă a lui Zelenski, Andriy Yermak, să demisioneze. Coincidența face ca în această dimineață, fostul șef de cabinet al lui Volodimir Zelenski a fost pus oficial sub acuzare într-o anchetă de corupție în Ucraina.
Într-un comunicat emis luni, agențiile anticorupție din Ucraina au declarat că „fostul șef al Biroului Președintelui Ucrainei” se numără printre cei suspectați de participarea la un grup criminal care a spălat aproximativ 10,5 milioane de dolari prin intermediul unui complex rezidențial de elită din afara capitalei Kiev, scrie The Guardian.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
MAI MULT GANDUL.RO

