Un conservator a fost desemnat să formeze viitorul guvern al Letoniei în urma demisiei premierului

„Îl invit pe domnul Kulbergs să își asume sarcina de a forma un nou cabinet de miniștri”, a transmis președintele Rinkēvičs, citat de AFP

Decizia președintelui de la Riga a venit în urma consultărilor cu partidele parlamentare. Mandatul viitorului guvern va dura până în luna octombrie când vor fi organizate alegeri parlamentare. 

Criza politică a fost declanșată după ce premierul Evika Siliņa și-a dat joi demisia. Depunerea mandatului a venit după ce Partidul Progresiștilor, partenerul său de coaliție de stânga, și-a retras sprijinul acordat guvernului. 

Retragerea Progresiștilor a venit la câteva zile după ce și ministrul leton al Apărării, Andris Spruds, a demisionat din funcție, din cauza modului în care guvernul a gestionat mai multe incidente privind drone care au pătruns în spațiul aerian al Letoniei. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Gruia Stoica vrea să intre pe toate rutele din România cu automorotul diesel „Leon”, construit de Grampet Group, dar cumpără și trenuri din Danemarca

Grampet Group, fondat de omul de afaceri Gruia Stoica, vrea să intre pe toate rutele din România cu „Leon”, automotorul diesel construit integral în...

Gruia Stoica vrea să intre pe toate rutele din România cu automorotul diesel „Leon”, construit de Grampet Group, dar cumpără și trenuri din Danemarca

Grampet Group, fondat de omul de afaceri Gruia Stoica, vrea să intre pe toate rutele din România cu „Leon”, automotorul diesel construit integral în...

Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un rechin de 4 metri, în Australia

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost ucis de un rechin de 4 metri în Australia de Vest, transmite BBC.

ULTIMA ORĂ