Administrația Prezidențială anunță că a angajat o firmă de lobby să ajute România în relațiile cu Statele Unite. Firma va fi plătită cu peste 500.000 de dolari pe lună ca să facă treaba Ministerul Afacerilor Externe

Printr-un comunicat sec, Administrația Prezidențială a anunțat, azi, că au fost contractate serviciile unei firme de lobby americane pentru „aprofundarea” relațiilor România – Statele Unite.

Contractul este semnat pe o perioadă de minim 6 luni și prevede o remunerație de 565.000 de dolari pe lună. Situația marchează o premieră în diplomația românească.

Președintele Nicușor Dan, prin aparatul Administrației Prezidențiale justifică gestul controversat printr-un consens cu toate partidele politice și printr-un acord semnat între acestea:

„Administrația Prezidențială informează că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul SUA. Contractul vizează atingerea unor obiective de importanță strategică pentru România: creșterea capacității de apărare și de descurajare, atragerea de investiții cu impact semnificativ, integrarea în structuri internaționale importante, libera circulație a cetățenilor, combaterea traficului de persoane și a criminalității transnaționale, și altele.

Contractarea acestor servicii s-a făcut pe temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor și formațiunilor parlamentare pro-occidentale și e în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României în domeniul politicii externe și al securității naționale.”

„O practică uzuală în relația cu administrația americană, utilizată și de alte state aliate”

Tot Administrația Prezidențială oferă detalii despre firma contractată și despre contract:

„Contractul a fost încheiat cu firma Eversheds Sutherland (US) LLP, o societate globală prezentă și în România, cu o experiență semnificativă în domeniul relațiilor guvernamentale și al consultanței strategice. Prestigiul câștigat îi conferă companiei Eversheds Sutherland acces direct la mediile politice și administrative relevante la Washington.

Contractarea acestui tip de servicii reprezintă o practică uzuală în relația cu administrația americană, utilizată și de alte state aliate, pentru facilitarea dialogului instituțional și pentru susținerea unor obiective de interes național în raport cu Administrația și Congresul SUA. Această inițiativă completează demersurile oficiale ale Președintelui României, ale Guvernului, ale Parlamentului și ale celorlalte instituții naționale relevante.”

Plafon maxim de remunerare de 565.000 USD/lună

Contractul are o perioadă de minim jumătate de an și conține obiective clare:

„Obiectivul general al acestui contract este apărarea și promovarea intereselor strategice ale României, consolidarea Parteneriatului cu Statele Unite și creșterea capacității statului român de a apăra eficient interesele cetățenilor noștri într-un context internațional impredictibil.

Contractul are o durată inițială de 6 luni și stabilește un plafon maxim de remunerare de 565.000 USD/lună, în funcție de serviciile și livrabilele furnizate”

Firma contractată, Eversheds Sutherland (US) LLP este o subsidiară a Eversheds Sutherland, una dintre cele mai mari și mai prestigioase rețele globale de avocatură și consultanță din lume, cu peste 70 de birouri în mai mult de 30 de țări. Și în România operează prin biroul local Eversheds Sutherland Romania, fosta Lina & Guia).

În România, lobby-ul nu este reglementat prin lege.

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Noua lege a salarizării bugetarilor: grilă cu 12 grade, sporuri plafonate. Peste 500.000 de bugetari ar urma să primească diferențe compensatorii

Potrivit documentului, salariile de bază, soldele, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare vor fi calculate prin înmulțirea coeficientului aferent funcției cu valoarea de referință....

Recomandăm și ...

Netanyahu recunoaște că Israelul nu are „spațiu de manevră” pentru a influența poziția lui Trump față de Iran

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus unor apropiați, în discuții private, că Israelul are o capacitate redusă de a influența deciziile lui Donald Trump...

Pîslaru: Prin proiectul salarizării bugetarilor eliminăm 57% din sporuri. 56% din titularii posturilor vor avea creșteri salariale

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat, luni, într-o conferință de presă la Guvern, că proiectul noii legi privind salarizarea...

Traian Băsescu: Două partide care îşi spun ”mari partide”, nu ştiu cum să se mai lepede de responsabilitatea redresării ţării pe care au îngenuncheat-o / Nici măcar nu vor...

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, luni seară, că cele două partide care se denumesc ”mari” – PSD şi PNL – şi care au îngenuncheat...

ULTIMA ORĂ