Trump cere țărilor arabe să semneze „Acordurile Avraam” în schimbul păcii cu Iran

Donald Trump a publicat pe pagina sa de pe Truth Social o postare lungă, în care confirmă informațiile publicate anterior de mass-media internațională. Potrivit președintelui american, în schimbul păcii cu Iran, SUA cere țărilor musulmane, inclusiv Arabiei Saudite și Pakistanului, să se alăture așa-numitelor „Acorduri Avraam”, care prevăd recunoașterea Israelului și stabilirea de relații diplomatice cu acesta. „Cer cu insistență ca toate țările să semneze imediat Acordurile Avraam.“, a scris Trump, luni, pe rețeaua de socializare.

Trump a admis că „una sau două țări ar putea avea motive să nu facă acest lucru”, dar a subliniat că „majoritatea ar trebui să fie pregătite, să dorească și să poată” semna acordurile.

Președintele american a adăugat, de asemenea, că plănuiește să convingă și Iranul să se alăture Acordurilor Avraam în viitor.

Potrivit unui raport Axios, care a citat doi oficiali americani, președintele Trump le-a transmis liderilor mai multor țări arabe și ai altor state musulmane, în timpul unui apel telefonic de sâmbătă, că, dacă se ajunge la un acord pentru încheierea războiului cu Iranul, atunci dorește ca națiunile lor să semneze acorduri de pace cu Israelul și să adere la Acordurile Avraam.

 


Știre în curs de actualizare.

MAI MULT GANDUL.RO

Analiză Storia: Ce caută românii în descrierea anunțurilor imobiliare. Pet friendly la chirie, parcare la achiziție

Modul în care utilizatorii folosesc filtrele și caută informații în anunțuri ne arată cum se schimbă comportamentul de căutare. Dacă la închiriere vedem o...

Recomandăm și ...

Analiză Storia: Ce caută românii în descrierea anunțurilor imobiliare. Pet friendly la chirie, parcare la achiziție

Modul în care utilizatorii folosesc filtrele și caută informații în anunțuri ne arată cum se schimbă comportamentul de căutare. Dacă la închiriere vedem o...

Pîslaru: Noi am ajuns să avem funcţii care desfăşoară muncă de valoare egală, care sunt salarizate discreţionar şi diferenţiat, în funcţie de instituţie, de ce s-a propus de Consiliul...

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat luni că am ajuns să avem funcţii care desfăşoară muncă de valoare egală, care sunt salarizate...

Forța care e absentă la cele mai importante negocieri din ultimul deceniu. „Irelevanța a trecut de la etapa retorică la cea structurală”

Politologul Ioana Constantin–Bercean, expert în Orientul Mijlociu, remarcă faptul că facțiunea pro-pace devine tot mai influentă la Teheran. În acest timp, tot mai multe...

ULTIMA ORĂ