De ce nu a primit Ovidiu Lipan Țăndărică viză în perioada comunismului? „Am avut de când eram copil dosar făcut de Securitate”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ovidiu Lipan Țăndărică, artist, muzician și percuționist, a vorbit despre copilăria sa în perioada regimului comunist, despre plecarea tatălui său din România și despre problemele pe care le-a întâmpinat ulterior. Artistul a povestit că a aflat mult mai târziu de ce i-au fost refuzate în repetate rânduri vizele pentru turnee și contracte internaționale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Invitatul a descris atmosfera din România anilor ’60 și modul în care oamenii erau obligați să trăiască sub presiunea supravegherii permanente.

 Ovidiu Lipan Țăndărică: „Au divorțat ai mei, pentru că era situația asta, regimul comunist”

Artistul a povestit că despărțirea părinților săi a avut legătură cu contextul politic al vremii și cu dorința de a evita probleme suplimentare din partea autorităților comuniste.

„Au divorțat ai mei, pentru că era situația asta, regimul comunist, ca să am puțin drum liber, că altfel aș fi fost sub o mare atenție.”, afirmă acesta.

Țăndărică a rămas în România alături de mama și bunicii săi, în timp ce tatăl său a plecat în străinătate.

„Tatăl meu s-a dus în Austria, la Viena, să-și ia moștenirea. Și nu s-a mai întors.”, spune artistul.

Ulterior, tatăl său s-a stabilit în Suedia, iar cei doi au păstrat legătura.

„Ca eu, când am ajuns în Germania, sigur m-a mai ajutat, a venit la noi.”, își amintește artistul.

 A fost chemat la Securitate încă din copilărie

Artistul a dezvăluit că, fără să știe la acea vreme, ajunsese în atenția Securității încă de mic.

„M-au luat de la școală. Vecinul, căruia îi spuneam politicos: bună ziua, era ofițier de Securitate.”, povestește acesta.

Țăndărică spune că atmosfera din acea perioadă era marcată de teamă și suspiciune.

„Copiii n-aveau voie să vorbească afară, părinții se ascundeau când vorbeau despre politica ceaușistă.”, afirmă el.

Invitatul își amintește că a fost chemat la Securitate.

„M-a chemat la Securitate și m-a întrebat dacă ascult Europa Liberă. I-am spus că ascult numai muzică de fanfară. A văzut că nu sunt serios.”, afirmă acesta.

Potrivit lui Ovidiu Lipan, experiențele din copilărie au avut consecințe și mai târziu în cariera sa.

„Din cauza asta eu am avut de copil dosar. Am avut contracte în Germania, Franța. Niciodată n-am primit vize.”, susține Ovidiu Lipan Țăndărică.

MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Bacalaureat 2026 | Când are loc evaluarea competențelor digitale. Zilele în care vor fi susținute probele scrise

Bacalaureat 2026. „Examenul maturității” a debutat, deja, din data de 8 iunie 2026, când primii absolvenți au susținut evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală...

Bacalaureat 2026 | Când are loc evaluarea competențelor digitale. Zilele în care vor fi susținute probele scrise

Bacalaureat 2026. „Examenul maturității” a debutat, deja, din data de 8 iunie 2026, când primii absolvenți au susținut evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală...

Explozie provocată de o trotinetă electrică într-un bloc din Timișoara. Trei răniți și peste 40 de persoane evacuate

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar zeci de locatari au fost evacuați sâmbătă dimineață după o explozie urmată de incendiu într-un...

ULTIMA ORĂ