Adrian Veștea îl provoacă pe Ilie Bolojan pentru șefia PNL și îi solicită să amâne Congresul Extraordinar

„Dragi liberali,
După cum bine știți și voi, în această perioadă am lucrat pentru finalizarea programului de guvernare și pentru definitivarea listei de miniștri, astfel încât România să aibă un Guvern echilibrat și stabil. Suntem datori în primul rând față de țară, care este mai importantă chiar și decât interesele de partid. Până la urmă, doar înțelegând asta vom putea merge înainte pe drumul bun pentru România și pentru PNL.
Știu că foarte mulți dintre voi se întreabă ce urmează pentru Partidul Național Liberal. Este o discuție esențială pentru a înțelege rolul nostru în următorii ani.
Eu cred că este nevoie de o schimbare profundă de optică la vârful partidului. De aceea, cu seriozitate și echilibru, îmi anunț oficial intenția de a candida pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal.
După treizeci de ani în această formațiune politică, în care am fost simplu membru, președinte al organizației de tineret, președinte al organizației PNL Râșnov, președinte al organizației județene PNL Brașov, consilier local, primar, președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării, cred că am ajuns în punctul în care pot oferi PNL șansa de a redeveni principalul partid politic din România.
În toate aceste etape, am avut privilegiul de a lucra alături de oameni valoroși și de echipe puternice. Împreună cu colegii din PNL Brașov am obținut rezultate politice și electorale cu care Partidul Național Liberal din întreaga țară s-a mândrit. Aceste rezultate îmi dau încrederea că, prin muncă, seriozitate și unitate, putem readuce PNL în poziția pe care o merită.
În raport cu intenția președintelui în exercițiu al PNL, Ilie Bolojan, de a convoca un Congres extraordinar pentru duminică, 21 iunie, vreau să vă spun că nu mă opun acestui demers dacă el este făcut cu onestitate și în cadru statutar, cu respectarea legilor țării și a prevederilor constituționale. Singurul lucru pe care i-l solicit este să amâne momentul cu o săptămână, pentru a putea pregăti o moțiune pentru candidatură.
Sunt convins că domnul președinte nu va refuza o confruntare democratică în care amândoi pornim cu oportunități egale. Până la urmă, așa cum am susținut mereu, este nevoie ca anumite hotărâri să fie luate cu echilibru și în mod chibzuit.
Domnule Bolojan,
Haideți să facem Congresul PNL pe 28 iunie. Cred că este o solicitare corectă și de bun-simț. Este un gest de minimă decență democratică. Dacă facem asta, tensiunea politică din partid va scădea și cred că, în felul acesta, putem găsi o formulă de a merge înainte, împreună, uniți. Pentru binele Partidului Național Liberal și al României.
În ceea ce-i privește pe colegii mei, care poate nu știu la ce să se aștepte, precizez că intenționez să prezint o moțiune concentrată pe responsabilitatea noastră față de România. Pe responsabilitatea de a găsi soluțiile guvernamentale necesare pentru redresarea țării. Toate acestea în cadrul unui parteneriat politic onest cu președintele României, domnul Nicușor Dan.
Dragi liberali,
Vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele bune de încurajare pe care le-ați avut pentru mine în aceste zile și vă asigur că rămân un liberal 100%. Vă invit să demonstrăm împreună că suntem acel partid responsabil de care are nevoie România.”
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE
MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

CTP, ipoteză „conspiraționistă” despre candidatura lui Nicușor Dan: „A fost soluția de înlocuire rapidă a lui Georgescu”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a publicat un mesaj critic la adresa președintelui Nicușor Dan, în care avansează o ipoteză pe care chiar el o...

Producătorul dronelor care au lovit Moscova se laudă cu imaginile atacului la unul dintre cele mai mari târguri de armament din lume

Atacul cu drone care a vizat una dintre cele mai importante rafinării din Moscova nu a rămas doar un episod al războiului dintre Rusia...

Liderul suprem iranian a emis o declarație privind acordul Iran–SUA. Ce spune

Acesta a afirmat că, „în principiu”, nu a fost de acord cu încheierea unui acord cu partea americană, pe care a acuzat-o că a...

ULTIMA ORĂ