Cel puțin șase persoane, inclusiv un cameraman Al Jazeera și mai mulți civili, au fost ucise în urma unor atacuri israeliene în Fâșia Gaza. Incidentul amplifică tensiunile dintre Israel și Hamas, în condițiile unui armistițiu tot mai fragil.
Noi atacuri aeriene desfășurate în Fâșia Gaza au provocat moartea a cel puțin șase persoane, printre care un cameraman al postului Al Jazeera și mai mulți membri ai unei familii, inclusiv copii, potrivit informațiilor furnizate de oficiali din domeniul sănătății și echipele de salvare locale, scrie BBC.
Publicația anunțat că jurnalistul Ahmed Wishah a fost ucis sâmbătă într-un atac care a vizat o locuință din tabăra de refugiați Bureij, situată în centrul Fâșiei Gaza.
„Condamnă cu fermitate crima atroce de a-l viza și ucide” pe Ahmed Wishah, a transmis Al Jazeera într-un comunicat oficial.
Sursa video – X/@RealBababanaras
În replică, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au susținut că Ahmed Wishah era „un terorist din aripa militară a Hamas, care a activat ca lunetist”. Armata israeliană a afirmat că jurnalistul ar fi participat în ultimele luni la planificarea unor atacuri împotriva trupelor israeliene, însă nu a prezentat public dovezi care să susțină aceste acuzații.
Cazul este cu atât mai sensibil cu cât fratele lui Ahmed Wishah, Mohamed Wishah, de asemenea colaborator Al Jazeera, a fost ucis într-un atac israelian în luna aprilie. La acel moment, armata israeliană l-a acuzat că ar fi lucrat în infrastructura militară a Hamas, fără a oferi detalii suplimentare.
În paralel, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) susțin i-au eliminat pe Hussein Qadra și Mohammed Farra în sudul Fâșiei Gaza, membri implicați în rețelele financiare ale organizațiilor Hamas și PIJ. Împreună cu alți complici, aceștia au contribuit la transferul a peste 500 de milioane de shekeli către aripa militară a organizației Hamas, prin intermediul unor curieri și schimbători de valută din Turcia și Fâșia Gaza.
Sursa video – X/@ddfmarketing1
Civili și copii printre victimele atacurilor
Într-un alt atac produs în cartierul Sabra din orașul Gaza, patru membri ai aceleiași familii și-au pierdut viața după ce o locuință a fost lovită în timpul nopții.Potrivit Spitalului Shifa și echipelor de intervenție, printre victime s-au aflat și copii.
Rudele celor decedați susțin că familia nu avea nicio legătură cu gruparea Hamas.
„Nu au nicio legătură cu Hamas și nici nu sunt implicați în nimic. Sunt doar copii nevinovați”, a declarat Nael Safadi pentru AFP.
Durerea și revolta au fost exprimate și de un alt membru al familiei.
„Este acesta într-adevăr un armistițiu? Suntem civili. Nu am ținut niciodată o armă în mână”, a declarat Mohammad Safadi pentru Associated Press.
Atacuri au fost raportate și în alte zone din nordul și sudul Fâșiei Gaza, în timp ce ambele părți continuă să se acuze reciproc de încălcarea armistițiului intrat în vigoare în octombrie anul trecut.
Criză umanitară severă în Gaza
Pe lângă confruntările armate, situația umanitară continuă să reprezinte una dintre cele mai mari provocări pentru populația din Gaza. Potrivit datelor prezentate de ONU, aproximativ 81% dintre clădirile din teritoriu au fost avariate în timpul conflictului, iar milioane de oameni continuă să depindă de ajutoarele umanitare.
Tom Fletcher, coordonatorul agenției umanitare a ONU, a prezentat recent o evaluare în fața Consiliului de Securitate.
„Astăzi, palestinienii din Gaza rămân privați de lucrurile de bază pe care le-ați cere cu toții pentru propriile voastre familii: siguranță, adăpost, apă curată, asistență medicală, educație”, a declarat Tom Fletcher, șeful agenției umanitare a ONU.
Oficialul a precizat că procentul gospodăriilor care se culcă flămânde a scăzut de la 92% la 36% după intrarea în vigoare a armistițiului, însă aproximativ 70% dintre locuitori continuă să aibă nevoie urgentă de adăpost adecvat.
Conflictul actual a început după atacul lansat de Hamas asupra sudului Israelului pe 7 octombrie 2023, soldat cu aproximativ 1.200 de morți și 251 de persoane luate ostatice. De atunci, peste 73.000 de persoane au fost ucise în Gaza în urma operațiunilor militare israeliene, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza.
MAI MULT GANDUL.RO





