Regretă Bolojan introducerea termenului „șobolan” în discursul public? „A fost o metaforă pe înțelesul tuturor”

Întrebat, la Europa FM, dacă regretă formularea, Bolojan a spus că nu regretă introducerea termenului de „șobolan” în discursul public, „pentru că acest exemplu se referă la un lucru care e pe înțelesul oamenilor. În condițiile în care ai niște bunuri perisabile sau consumabile (…) și ți se distrug, îți dai seama că oricât te-ai duce în cămara aia, familia ta nu are acele beneficii”.

Premierul a legat exemplul de modul în care sunt gestionate finanțele publice. Acesta a explicat că „o țară, o comunitate, o familie nu poate cheltui mult timp mai mult decât își poate permite. Și atunci, ca să avem un stat pentru cetățeni și nu cetățeni pentru un stat, înseamnă că trebuie să le luăm sub formă de impozite cât mai puțin posibil”.

Pe de altă parte, acesta s-a delimitat de etichetele aplicate oamenilor din sistem. „Nu îmi place să calific niciun om cu categoria de șobolan. Fiecare om are demnitatea lui”, a spus Bolojan.

El a precizat că s-a referit la comportamentele care afectează resursele publice, nu la persoane în mod direct.

„Gândiți-vă, de exemplu, că în condițiile în care ai oameni care sunt pe posturi și tolerează furturile, fac parte din astfel de rețele, tolerează ineficiența, acești oameni sunt, la capitolul, probleme care îți distrug resursele”.

Bolojan a insistat că exemplul a fost unul „metaforic” și că „nivelul de discurs trebuie să fie unul civilizat”, chiar dacă a comparat risipa bugetului public cu situații ușor de înțeles pentru public.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

ULTIMA ORĂ Gata cu proiectele vândute pe OLX! ANRE integrează propunerile lui Bolojan contra ″băieților deștepți" cu ATR-uri ″speculative″ în draftul noii legislații de racordare

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că va publica în consultare publică, luni, 27 aprilie 2026, o nouă formă a...

Ciucu: Bucureştiul are nevoie de o viziune unitară; fără coerenţă, riscăm un „oraş schizoid”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, la summitul TILIA – Today’s Ideas and Leadership in Action, desfăşurat la Palatul Culturii din Iaşi, că Bucureştiul...

Amploarea piratării mesageriei Signal în Parlamentul Germaniei, ”extrem de îngrijorătoare”, avertizează un oficial de rang înalt. Jurnalişti, diplomaţi şi militari, vizaţi. Atacul, anchetat de parchet, a început în februarie...

Amploarea piratării mesageriilor Signal ale deputaţilor germani este ”extrem de îngrijorătoare” şi pune în discuţie securitatea comunicaţiilor în cadrul Parlamentului, declară vineri AFP vicepreşedintele...

ULTIMA ORĂ