Trump cere țărilor arabe să semneze „Acordurile Avraam” în schimbul păcii cu Iran

Donald Trump a publicat pe pagina sa de pe Truth Social o postare lungă, în care confirmă informațiile publicate anterior de mass-media internațională. Potrivit președintelui american, în schimbul păcii cu Iran, SUA cere țărilor musulmane, inclusiv Arabiei Saudite și Pakistanului, să se alăture așa-numitelor „Acorduri Avraam”, care prevăd recunoașterea Israelului și stabilirea de relații diplomatice cu acesta. „Cer cu insistență ca toate țările să semneze imediat Acordurile Avraam.“, a scris Trump, luni, pe rețeaua de socializare.

Trump a admis că „una sau două țări ar putea avea motive să nu facă acest lucru”, dar a subliniat că „majoritatea ar trebui să fie pregătite, să dorească și să poată” semna acordurile.

Președintele american a adăugat, de asemenea, că plănuiește să convingă și Iranul să se alăture Acordurilor Avraam în viitor.

Potrivit unui raport Axios, care a citat doi oficiali americani, președintele Trump le-a transmis liderilor mai multor țări arabe și ai altor state musulmane, în timpul unui apel telefonic de sâmbătă, că, dacă se ajunge la un acord pentru încheierea războiului cu Iranul, atunci dorește ca națiunile lor să semneze acorduri de pace cu Israelul și să adere la Acordurile Avraam.

 


Știre în curs de actualizare.

MAI MULT GANDUL.RO

Erevanul visează să devină noul pod dintre Europa și Asia. Alegerile care ar putea schimba regiunea

Premierul armean Nikol Pașinian promovează ideea transformării țării într-un centru de conectivitate regională, care să lege Europa de Asia prin așa-numitul „coridor central”. Potrivit unei...

Recomandăm și ...

Al doilea pilot din echipajul care a doborât recent o dronă în spaţiul aerian estonian a fost decorat

Al doilea pilot român care a făcut parte din echipajul avionului ce a doborât recent o dronă în spaţiul aerian al Estoniei a fost...

Erevanul visează să devină noul pod dintre Europa și Asia. Alegerile care ar putea schimba regiunea

Premierul armean Nikol Pașinian promovează ideea transformării țării într-un centru de conectivitate regională, care să lege Europa de Asia prin așa-numitul „coridor central”. Potrivit unei...

Lituania avertizează că o scurgere masivă de date a fost opera „unei ţări străine”

Autorităţile lituaniene sunt în stare de alertă maximă în legătură cu atacurile cibernetice după o scurgere masivă de date care a implicat peste 600.000...

ULTIMA ORĂ