Experții în călătorii de la Solmar Villas au analizat peste 160 de destinații din toată lumea pentru a descoperi cele mai relaxante locuri pentru vacanța de vară din 2026, potrivit Express. Grecia se află pe primul loc având opt destinații în primele 10.
Fiecare loc a fost evaluat în funcție de mai mulți factori. Aglomerația, clima, natura și peisajele, ritmul vieții, accesibilitatea și siguranța au fost principalii factori utilizați pentru a departaja candidații. La final, dintre primele 10 destinații, opt au fost din Grecia.
Grecia are peste 6.000 de insule, dar destinația ideală a fost considerată Alonissos. Aceasta a ocupat primul loc în clasamentul celor mai relaxante locuri pentru vacanța de vară. Alonissos este o insulă mică situată în Arhipelagul Insulelor Sporade din Marea Egee. Pentru a ajunge acolo, se poate zbura până pe insula Skianthos din apropiere. Restul călătoriei se face cu un feribot de mare viteză.
Insula pare ruptă de lume. Ritmul vieții este lent, iar satele tradiționale sunt împrăștiate pe vârfurile dealurilor. Insula are vegetație numeroasă și ape cristaline, găzduind printre altele unul dintre cele mai mari parcuri marine din Europa. De aceea, destinația este considerată un paradis pentru scafandri și amatorii de snorkeling.
Top 10 al celor mai liniștite destinații de vacanță
Alonissos, Grecia
Kefalonia, Grecia
Peloponez, Grecia
Skopelos, Grecia
Lefkada, Grecia
Peninsula Mani, Grecia
El Hierro, Spania
Naxos, Grecia
Koh Yao Noi, Thailanda
Paxos, Grecia
MAI MULT MEDIAFAX





